Mărturisesc deschis cititorului acestor rânduri că mi‑a fost destul de greu să redactez o cronică de impresii de lectură a unui volum de 708 pagini, intitulat „Polychronion”, recent apărut prin eforturile conjugate a două edituri: „Istros” ‑ a Muzeului Brăilei şi Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos (ce păcat că aceasta din urmă nu are şi un alt nume complementar, nume legat de aceste locuri!). La început am fost foarte entuziast – aşteptam de multă vreme o asemenea dovadă de recunoştinţă faţă de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos. După ce am început lectura efectivă a cărţii, entuziasmul s‑a transformat în uimire şi admiraţie, dar şi puţină „spaimă” (cu ghilimele) că nu voi putea închide niciodată în câteva paragrafe toată bogăţia de nume, fapte, mărturii, cifre, date adunate între coperţile sale. Aşa că am ales să aştern pe hârtie, într‑o ordine mai degrabă aleatorie, gânduri şi începuturi de lectură, menite mai degrabă să deschidă calea sufletului şi curiozitatea în faţa unei cărţi unice.
Aş începe deci cu volumul ca atare. Este publicat într‑o formă grafică de excepţie, îndelung cumpănită, pe hârtie de calitate, cu un corp de literă ce se citeşte uşor. O carte frumoasă, pur şi simplu! Pentru realizarea ei au fost necesare sute, poate mii de ore de lucru din partea editorilor principali: profesorii Emilian Popescu şi Ionel Cândea şi preoţii Gelu Aron şi Lucian Petroaia. Tot respectul cititorilor pentru ei! Nu întâmplător menţionez cele de mai sus. La ora la care Internetul, tableta, telefonul şi alte forme de comunicare virtuală ni se prezintă a fi un substitut al CUVÂNTULUI tipărit, genul acesta de carte pe hârtie te bucură şi mai arată că există speranţă. Speranţa că memoria Cuvântului se poate conserva frumos în rafurile unei biblioteci trainice şi nu doar pe hard‑disk‑ul fragil al unui computer!
Cititorul va fi, fără doar şi poate, uimit de uluitoarea densitate de personalităţi şi de mari nume ale vieţii religioase şi culturale româneşti şi europene care se regăsesc aici. Un inventar al acestora, fie el şi succint, ar fi greu de realizat. Eu ţin să menţionez faptul că în fruntea tuturor se găseşte textul autobiografic, scris cu o savoare aparte, de către mama celui omagiat aici, Rada Crăciun. Personal, am văzut acest gest ca pe unul plin de tâlc şi recunoştinţă. ÎPS Casian nu şi‑a renegat şi nu şi‑a ascuns niciodată rădăcinile. Ba, mai mult, a fost mândru de ele şi le‑a integrat în absolut; prin tot ceea ce a realizat pâna acum a omagiat satul românesc şi metafizica spaţiului tradiţional. De reflectat deci, pentru că astăzi suntem grăbiţi să uităm nobleţea reală a rădăcinilor noastre.
Stilul aşezat, al lucrului bine făcut, asemănător cu cel al strămoşilor noştri care aşezau gospodăria şi satul lor în centrul lumii cunoscute, este remarcat de mulţi dintre cititorii acestui volum. Cei care cunosc bine regiunea şi Arhiepiscopia Dunării de Jos pot depune mărturie că, în 1990, Episcopul Casian a pornit la drum exact la fel ca cineva care întemeiază o gospodărie trainică. Actul zidirii se poate vedea nu doar în bisericile noi sau în cele restaurate, ci şi în felul în care a ştiut să adune energiile umane. În tot ceea ce a fost făcut să reziste, să dureze şi să fie transmis mai departe.
Volumul este o mărturie emoţionantă şi despre OMUL din spatele Arhiereului. Foştii lui profesori de la Seminarul Teologic sau facultate vorbesc cu admiraţie despre seriozitatea, ştiinţa de carte, curiozitatea şi răbdarea necesare în construcţia unei solide culturi teologice şi umaniste. Dar şi despre dificila adaptare a unui om născut şi crescut la munte, într‑o regiune foarte aspră, cu toate calităţile ce decurg de aici (cum ar fi, de pildă, dărnicia şi perseverenţa), propulsat prin voia lui Dumnezeu pe malurile Dunării, la confluenţa de ape, vremuri, istorie. Iată de ce mie, personal, mi‑a plăcut foarte mult fotografia de la pagina 546, care‑l arată pe malul Dunării, în lumina atât de specială a Apei celei fără de odihnă. Are un zâmbet mulţumit pe faţă, dar şi puţin îngrijorat parcă, în faţa vremurilor ce vor veni.
Şi, pentru că tot veni vorba de fotografii, la sfârşitul cărţii se găseşte o cantitate importantă de imagini despre viaţa Părintelui Arhiepiscop Casian şi slujirea sa la Dunărea de Jos. Dacă cineva de bună credinţă ar aduna numai aceste imagini, alb negru şi color, şi le‑ar lega într‑un volum aparte, fără nici un cuvânt, am avea o puternică poveste în imagini despre tot ceea ce s‑a putut construi aici, într‑un sfert de secol. Un fel de no comment al zidirii. Poţi să fii apropiat sau îndepărtat de Biserică, credincios practicant sau nu, dar nu poţi tăgădui faptul că prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale aici, la Gurile Dunării, a marcat pentru totdeauna istoria şi memoria locurilor.
Aş dori să dau exemplul unui text din volum, care m‑a impresionat în mod deosebit, dar îmi este greu, pentru că toate sunt importante, toate aduc ceva nou şi „cântă” frumos împreună, ca o simfonie. De la mesajele Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române şi Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, la textul despre Mircea Eliade al conferenţiarului Ion Corduneanu de la Universitatea din Galaţi, care închide cu tâlc volumul. Cu toate acestea, m‑a impresionat mult publicarea în volum a memorabilului text al Mitropolitului Antonie Plămădeală despre tunderea în monahism, metaforă a trecerii într‑o nouă viaţă (p. 27). Când am citit acest text pentru prima oară, în anii de studenţie, nu am ştiut că era vorba, de fapt, de teologul şi învăţăcelul (pe atunci) Constantin Crăciun. Este multă poezie, durere şi speranţă în acest text! Cu atât mai mare mi‑a fost bucuria când, peste ani, aveam să descopăr adevărata identitate a celui portretizat în acest text aparte.
În loc de concluzie. Se pot spune aici încă o mulţime de lucruri despre acest volum. Despre activitatea ecumenică şi despre diplomaţia ecleziastică a Arhiepiscopului Casian, „cel mai iubit Ierarh al B.O.R. din Basarabia”, după cum îl denumeşte cineva în volum. Puteam scrie încă despre opera teologică şi socială, calităţile umane şi profesionale ale Ierarhului. Dar ar fi fost prea mult, prea dificil. Vă invit deci, cu modestie şi sinceritate, să descoperiţi această carte. Veţi vedea că este mai mult decât un omagiu adus unei personalităţi a Bisericii şi culturii noastre. „Polychronion, Arhiepiscopului Casian, la 60 de ani” este, de fapt, o carte de Istorie, cu „I” majuscul: a omului, a locului, a Bisericii. Un instrument preţios de înţelegere a tot ceea ce s‑a petrecut mai frumos aici, la Dunărea de Jos, între munte şi Bărăgan, într‑un sfert de secol. Slujirea merge mai departe, chiar şi atunci când cărţile se vor transforma în şoapte.
Mirel Bănică, cercetător ştiinţific
FacebookContact